Oare???

De ce oare nu pretuim ceea ce avem
Si dupa ce il pierdem...ne dam seama
De importanta lui?


Oare de ce ii judecam pe altii
Si nu ne pasa de ceea ce simt ei,
Iar cand noi suntem cei judecati ne suparam?


De ce oare trebuie ca  noi sa stapanim totul
Iar cand avem parte de o nenorocire
Ne intrebam si ne gandim "Cu ce am gresit"?


Oare cand ne vom da seama
Ca totul este trecator si trebuie
Sa ne bucuram de tot cat putem?


...Trebuie sa nu pierdem  nici o secunda valoroasa 
Fara a iubi, a ajuta si fara a incerca
Sa facem din lumea aceasta un loc mai bun...

Impreuna

Si...impreuna putem reusi orice;
Tot ce trebuie sa faci e sa ma ti de mana
Si sa nu-mi dai drumul
Pana cand tot raul trece.


Vreau sa simt ca esti langa mine
Si ca esti gata sa trecem prin orice,
Ca ma vei sprijini mereu
Si ca vei fi acolo intotdeauna...


Eu voi face orice-mi ceri,
Fara sa astept lucruri in schimb,
Fara sa cer ceva 
Si te voi iubi neconditionat.


Sa nu-mi dai drumul la mana
Orice ar fi si oricat de rau ar fi,
Sa nu ma lasi niciodata sa cad ...

Prima

Prima rasuflare, prima oara cand am deschis ochii,
Prima oara cand am vazut lumina orbitoare,
Prima oara in care am plans; 

Prima zi din viata mea, prima!


Prima oara cand cineva m-a luat in brate,
Si mi-a soptit cuvinte pline de dragoste la ureche;
Prima zi cu soare din acea luna,
Prima oara in care am inceput sa traiesc.


Acea "prima zi" este de neuitat
Ai totusi de neamintit...
Dar...ai mei si-o amintesc perfect, ca si cum ar fi fost ieri...
Emotiile prin care au trecut, stresul...totul...
Totul apartine acelei zile in care eu m-am nascut
Si le-am implinit un vis al parintilor mei.

O mie

O mie de vise care vrei la se aduci la realitate,
O mie de sanse pe care le ratezi asteptand altele,
O mie de ganduri care iti dau tarcoale,
O mie de soapte pe care le ignori,
O mie de lacrimi varsate inzadar, 
O mie de bucurii care le lasi sa treaca pe langa,
O mie de intrebari fara raspuns,
O mie de oameni care pretind ca te inteleg,
O mie de regrete care te doboara,
O mie de sperante spulberate,
O mie de nopti pierdute degeaba,
O mie de cosmaruri care nu te lasa sa speri,
O mie de suflete care asteapta sa fie intelese,
O mie de dureri ce nu se sfarsesc,
O mie de daruri care nu se cumpara,
O mie de replici pentru o mie de probleme,
O mie de dorinte fara impliniri,
O mie de raniti in urma dragostei,
O mie de meleaguri nestrabatute,
O mie de piedici la tot pasul,
O mie de critici care dor,
O mie de judecati ce nu se mai termina,
O mie de maini intinse care cauta ajutor,
O mie de ochi ce varsa lacrimi amare,
O mie de rasete care alunga tot ce este rau,
O mie de locuri cu amintiri bune si rele,
O mie de asteptari zadarnice,
O mie de neajutorati abandonati, 
O mie de versuri de exprimat ce simti,
O mie de lucruri de spus...

   Intr-un aeroport astepta o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Ca sa treaca mai repede timpul, si-a cumparat un pachet de biscuiti si o carte. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajul langa ea si a inceput sa citeasca. La un moment dat s-a intors pentru a lua un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca, la mica distanta, era asezat un domn care citea un ziar si care, fara sa ceara permisiunea, a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze domnului ca are un comportament nepotrivit. Dar, pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unu, facand-o pe tanara se se simta nemultumita si agasata. Cand a luat din pachet penultimul biscuit ea s-a intrebat plina de resentimente: "Oare indrazneste sa-l ia si pe ultimul?". Barbatul a luat intradevar si ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit, cu un zambet cald, o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al saliide asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si, spre mirarea si surprinderea ei, a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul si pe care ea il condamnase pentru lipsa lui de bun simt. El a impartit plin de bunatate chiar si ultimul biscuit pe care il avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.
   Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? De cate ori i-am blamat pe ceilalti pentru greselile pe care noi le-am facut, fara ca macar sa fim constienti de ele? Ar fi mai bine ca inainte de a ne grabi sa-i judecam pe altii, sa privim cu atentie in jur si, mai ales, in sufletul nostru!


Aceasta povestioara am citit-o din revista scolii "Gazeta de Antipa" si m-a pus pe ganduri...sper ca si pe voi sa va puna pe ganduri :)

O persoana...

O persoana care pare puternica,

Dar de fapt abea isi stapaneste lacrimile,  

O persoana care poate parea dura,

Dar care este incredibil de sensibila,

O peroana care mereu este zambitoare,

Dar care de fapt sufera in adancul ei.

O persoana care se ascunde si,

Atunci cand nu o vede nimeni plange,

O persoana care spune unele lucruri cateodata dure,

Dar totusi regreta nespus acest lucru,

O persoana care se ascunde sub un zambet,

Si in sufletul ei este o furtuna incontrolabila,

 

O persoana care cand este fericita,

Toul este insorit in sufletul si in jurul ei,

O persoana care iubeste in felul ei,

Chiar daca nu arata mereu,

O persoana care tanjeste dupa putina afectiune,

Din partea tuturor celor dragi.

O persoana sincera, dar totusi mincinoasa,

O persoana care nu regreta nimic 

Si totusi, ar da timpul inapoi daca ar putea,

O persoana cuminte, dar totusi rebela,

O persoana care este ea insusi, care sunt chiar eu.

Stau si ma intreb
Durerea si suferinta se va termina?                                    
Sau deabia a inceput?
Stau ore in sir si ma gandesc la lumea asta,
Ca ar fi mai bine sa lasam totul in urma,
Sa incepem o noua viata,
Sa nu ne mai pese de nimeni si de nimic,
Iar suferinta sa se sfarseasca.                                                    

Stau si privesc afara cum ploua,
Cum picurii ating pamantul si il uda,
Cum animalele se ascund de ea,

Probabil asa ne ascundem si noi                                                    
Cand ne lovim de probleme,
Cand nu mai avem cale de intoarcere,
Atunci ma intreb "cine o fi de vina?"

Ma gandesc ca poate asa este viata facuta,
Sa ai parte si de probleme,
Dar...mi-am dat seama ca noi le cream,
Ca noi suntem de vina,
Ca trebuia sa lasam totul asa cum este, neatins,
Ca nu trebuia sa exploatam fiecare lucru din jur.

Cine suntem si ce vrem cu adevarat?

Fiecare om este trimis pe pământ pentru un anumit motiv şi scop.

    Lumea este falsă, purtând mai multe maşti şi încercând să fie altcineva pentru a fi pe plac celorlalţi însă în acest fel se încurcă pe ei înşişi uitând de cine sunt ei cu adevarat şi de ceea ce îşi doresc. În unele momente în care încep să se piarda şi să nu se mai cunoască se întreabă „ Cine sunt?” şi încearcă să găsească răspunsuri care se găsesc greu trăind mereu alte „personaje”. Oamenii sunt ca nişte actori care mereu interpretează alte roluri, mereu încearcă să pară perfecţi în faţa altora, încearcă să-şi ascundă defectele care nu fac altceva decât să îi deosebească de alţii, să demnonstreze că sunt unici.  

    Când eşti faţă în faţă cu tine însuţi, sincer, neavând nici o masca, nevrând să te minţi singur, atunci poţi spune cu adevarat cine eşti, atunci îţi poţi pune fel şi fel de întrebări la care să-ţi răspunzi sincer.

    După părerea mea fiecare om ar trebui să fie cine este cu adevărat şi nu cine şi-ar dori pentru a nu fi nevoiţi să ajungă să se întrebe „Cine sunt şi ce vreau eu de fapt?”; să incerce să fie naturali, să nu-şi estompeze defectele şi să încerce să preţuiască orice clipă şi orice lucru neânsemnat pe care îl au căci acela poate dispărea şi numai dupa aceea îşi vor da seama ce a însemnat  de fapt acel lucru pentru ei.

What love is?

   Chiar...ce e iubirea? O binecuvantare sau un blestem? sau ambele? Desi este un lucru frumos, care da un alt sens vietii, care te face face sa fi fericit este de asemenea si o mare durere, te face sa suferi, sa pierzi noptiile plangand. Am intrebat cateva pers ce inseamna de fapt dragostea/iubirea iar una dintre ele care era indragostita de un baiat mi-a spus: "Dragostea este cel mai frumos sentiment, care iti da fluturasi in stomac, care te face sa plutesti, sa simti ca zbori...este ceva incredibil!!!". Dupa cateva luni dupa ce s-a despartit de prietenul ei (care se pare ca a folosit-o) am intrebat-o din nou ce crede despre dragoste...ea mi-a raspuns: "Este un sentiment oribil care cand te astepti mai putin te injunghie pe la spate, te face sa suferi, sa plangi pana nu mai ai lacrimi...e o durere fara margini, e ca si cand te-ar fi aruncat cineva intr-o prapastie adanca lasandu-te acolo singura, pustie cand iti era lumea mai draga...".
   Am intrebat si o a 2-a persoana ce crede despre acest subiect (tot la momentul acela indragostita)...mi-a raspuns: "Dragostea este ceva care nu se poate exprima prin cuvinte ci doar prin sentimente, este sentimentul de a darui totul numai din dragoste fara retineri, fara a dori sa obti ceva in schimbul a ceea ce dai. Intradevar te face sa simti ca plutesti insa trebuie sa fi cu picioarele pe pamant caci nu se stie daca se va termina, curand sau nu...pentru ca nu merita sa suferi prea mult din cauza cuiva pe care l-ai iubit...asta este de fapt scopul iubirii, nu? sa iubesti cat poti, sa fii iubit, iar cand totul se termina sa fi resemnata caci ai dat tot ce ai putut, chiar daca nu ai primit in schimb cat ai daruit...asa este dragostea...Oricum...ea se simte, nu sunt doar vorbe goale ce se risipesc". Dupa cativa ani, acestia 2 s-au despartit din cauza unor vorbe ale unor oameni ce erau menite sa la faca rau, atunci am intrebat-o din nou ce crede despre dragoste. "Nu imi schimb parerea" a zis aceasta "Inca sustin ceea ce am zis prima oara...intradevar nu pot sa neg ca am suferit...e normal...dar nu atat cat sa-mi fac mie rau caci eu am dat cat am putut, am primit cat mi s-a dat si sunt multumita :)".

   Intotdeauna "Unul iubeste mai mult decat celalalt" este normal cred...iar acum o replica dintr-un film care mi-a placut mult "Mi-as ori sa nu fiu eu aceea" asa'i? Cred ca toata lumea gandeste asa...de fapt este greu caci de cele mai multe ori femeile iubesc mai mult decat barbatii...foarte rar cand este invers...dc? nu stiu...poate ca ei vor sa para mai duri si sa nu arate? sau poate pt ca chiar nu ne iubesc indeajuns? 

   Prietene si colege de 5 ani de zile si inca 3 care vor urma :X si ma bucur de asta...sincer...sunteti printre singurele cu care ma inteleg de prin clasa ;))...bine...cu exceptia lui Lore :x si catorva baietilor ...in rest...nu prea :)). Cred k se stie despre cn zic ca suntem si vom fi colege;)) de fapt e logic:))...despre Iulia, Paula si Lory...mai nou si Lore :X.
   Destinul este ceva ciudat...de fapt nimeni nu stie exact ce este...insa stiu ca datorita acestuia am ramas inca colege cu voi si ca mi-am mai facut si alti prieteni noi pe care, desi i-am mai vazut pe strada nu m-am gandit niciodata ca ne-am putea imprieteni...bine...e normal ca atunci cand vezi pe cnv pe strada nici sa nu il bagi in seama (doar sa te uiti la el/ea) iar apoi sa te mai si gandesti ca poate va veti mai intalni undeva, sau poate mai mult, sa va intelegei bine...insa s-a intamplat acest lucru si ma bucur;)). Nu voi uita a 2-a zi de scoala cand alergam pe scari si am calcat-o din greseala pe Lore si am intrebat-o "suntem in aceiasi clasa?" iar ea "nu stiu :)", eu: "in ce clasa esti? 9 C?" :)), ea:"da:))" asta a fost ciudat...si mereu cand imi aduc aminte incep sa rad:)). De Iulia, Lory si Paula imi amintesc de cand eram mici (in clasa a5-a), Lory era genul de fata cuminte, era mereu imbracata in roz si statea mereu in banca:)), Iulia genul de fata gata de actiune:)) iar Paula...genul de fata cuminte si credula. Acum am cunoscut-o pe Lore si va pot spune cva si despre ea: este genul de fata care nu ii e teama sa spuna ce gandeste.
   Ele sunt aproape de mine caci ne vdm in fiecare zi si ma ajuta si ma sprijina cum pot ele. Aceste lucruri inseamna mult cel putin pt mn. Tin la ele si le ajut cum pot si sper ca vor fi mereu alaturi acolo pt mine :x.

O lunga prietenie ;)

   "De cand suntem prietene? de 8 sau 9 ani? :))" mereu ne intebam aceste lucruri cand ne int una cu cealalta iar eu zic..."cred ca de 9 :))...chiar mai sti ce mititele eram cand ne-am, cunoscut?" Serios...iti mai amintesti? Era acum 9 ani cand ne-am intalnit prima oara...la locul unde mi-am int jumate din prietenii mei...la BAZIN...tocmai am fost avansata la performanta si am intrat in grupa cu tine (desi tu faceai de mai mult timp)...ce priviri mi-ai aruncat caci eu eram in centrul atentiei...sh cea mai buna pr a ta a devenit a mea:))...of ce urat ma priveai primele cateva luni pana cand am inceput sa ne intelegem ft bine, mai bine decat speram vreodata. Am devenit nedespartite, mai sti Bia? Cand mergeam la concursuri stateam in aceiasi camera si ne rostogoleam in pat:)) si...radeam de baieti :))...cred k a fost cea mai frumoasa perioada din viata noastra, cel putin din a mea a fost...mi-e dor...de toata distractia si de toata galagia, de colegii nostri si de...pur si simplu de TOT. Cred ca era viata perfecta...mai putin antrenamentele la care mergeam mai mult din obligatie:))...ce fete aveam toti inainte de antrenament :))...zici ca urma sa fim spanzurati :)). 
   Cine mi-a recomandat o scoala la cre sa merg sh unde am int-o pe cealalta cea mai buna pr a mea?;;)...poi simplu...TU:*...am stat in aceeasi banca timp de un semestru...dupa care m-am mutat cu Clau...dar...nu ai fost suparata pe mine nici nu mi-ai reprosat nimic...pur si simplu ai fost de acord (ciudat:-?)...am fost cele 3 prietene nedespartie (eu tu sh clau...adik A, B si C :)) ). Si ca de obicei tot ceea ce e frumos se termina dupa o perioada de timp...te-ai lasat de inot, mult mai tarziu si eu, tu ai intrat la alt liceu...iar eu...la altul...vorbim, ne int (noroc cu parintii nostri ca sunt pr buni) dar nu e la fel cum eram noi obisnuite...sa palavragim despre nimic o zi intreaga (la scoala si la bazin) si totusi sa nu ne ajunga timpul :)). 
   "Cearta? ce'i aia?"-ei bn am aflat si noi intr-o zi ce inseamna o cearta adevarata care poate ajunge sa puna punct unei lungi si frumoase prietenii...nu credeam ca ne vom impaca...nu credeam k voi avea puterea sa te iert pt ce ai zs...si totusi...te-am iertat pt ca am realizat ca ORGOLIUL  NU  ESTE  MAI  IMPORTANT  DECAT O  PRIETENIE  ADEVARATA!:X de fapt...orgoliul nu este decat o placere ca sa zic asa...placerea de a nu te pune pe tine insuti fata in fata cu propriile sentimente si de a recunoaste cva, de a recunoaste ca ai gresit sau in acest caz...de a recunoaste ca nu esti indiferenta anilor si lucrurilor prin care am trecut impreuna!
   Sti...cred k pana la urma...orice ar fi vom ramane prietene pe viata :X pt ca am demonstrat k "O  PRIETENIE  TRECE  PRIN  ORICE" :X:* si iti sunt recuoscatoare, si tie si celorlalti pr ai mei cre mi-au demonstrat ca imi sunt prieteni pt acest lucru:*...si nu voi uita niciodata ce mi-ai spus u candva "nu fi ocupata sa aduni pietre caci intr-o zi iti vei da seama ca ai pierdut niste diamante pentru nepasarea ta" 

Timpul trece, prietenia ramane

   Acesta ar fi unul dintre sloganurile mele preferate:D in primul rand pt ca asa e :x si in al 2-lea rand pentru ca imi aminteste de o pers speciala, una dintre cele mai bune prietene ale mele, Clauuu:X:X:X.
   Totul a inceput acum 6 ani...in clasa a5-a cand am intrat timida si speriata in noua sala de clasa cu fete necunoscute indreptate cu privirea spre mine...prima pers p cre am vazut-o a fost ea :X. La momentul ala nici ca ma gandeam la ce prietenie stransa vom avea...dar...zilele treceau si ne intelegeam din ce in ce mai bine pana cand am devenit de nedespartit...meregeam la scoala impreuna, apoi acasa tot impreuna...ne spuneam totul...sh ink ne spunem (in limita stocului disponibil) dar nu e la fel. Dupa 4 ani  dupa ce am fost cele mai "devotate prietene", am trecut vb aia "sh prin foc impreuna" s-a gasit ceva care sa ne desparta...
   "LICEU-cimitir al tineretii mele, cimitir cu lungi coridoare" (versuri de Bacovia...:-ss) mda...liceul ne-a despartit...ea vrand sau nu a intrat intr-un alt liceu...cu program de dimineatza iar eu cu program de dupamasa :-<...Vorbim, ne vedam dar...simt ca nu e acelasi lucru...ianinte vorbeam zilnic ore in sir numai despre siua precedenta...iar acum ne int de 2 ori pe sapt (cel mult) si in cateva ore trebuie sa pov despre o sap intreaga...hmmm...vi se pare ok? :-? . In fine...imi este de ajuns sa stiu ca dak am nevoie EA va fi acolo si va incerca sa ma ajute si sa ma faca sa zambesc chiar daca...e greu :-< :(.
   "Iti mai amintesti???" asa zicem mereu cand ne intalnim...si app de asta...iti mai amintesti cand ne-am certat din cauza unui baiat sh nu am mai vb 2 sapt una cu cealalta? :))...vaiii...ce copile naive eram...sau...iti mai amintesti cand ne lipeam "diamante" dinalea pe fata?:))...sau cand faceam poze, cand vorbeam despre baieti? pfoaiii ce vremuri...ce n'as da sa se intoarca si sa fie totul ca inainte...adik ROZZZZ :x:X:x:))) . Dar cum spuneam sh in titlu...timpul poate ca trece, mai repede sau mai lent...dar...sunt sigura k prietenia noastra va ramane:X si cine stie unde si ce ne aduce duce viitorul...:-?

Mai mult decat simple verisoare, mai mult decat surori

   Am fost impreuna de cand eram mici, am copilarit impreuna, ne jucam impreuna, imparteam totul...Desi cand eram mititele nu ne intelegeam chiar asa de bine, cu anii ne-am dat seama cat de importante suntem una pt cealalta. Mai ti minte cum ne bateam? sau mai bine zis cum te bateam? Desi erai cu 3 ani mai mare ca mine eu puneam punctul pe I. Mai sti cum ne jucam impreuna? Mai sti cum ne jucam in "piscina" noastra? Sau cand culegeam flori de pe dealul din spatele casei? Sigur...nu vom uitam niciodata aceste lucruri deoarece sunt mult prea valoroase...atunci eram mici copii fara griji care se distrau sh pe care nu ii interesau nimic. Acum insa suntem fete in toata regula dar asta nu ne retine sa stam impreuna si sa ne distram.

   "Despartirea doare" -mereu iti zic aceste cuvinte...pt ca nu vreau sa te pierd...nu vreau sa pleci...desi ai 18 ani si tu sti mai bine ce trebuie sa faci cu viata ta iar eu nu ar trebui sa ma bag in deciziile tale...dar clar este ca IMI  VEI  LIPSI! Mai ti minte cand plangeam aman2 in baie cand imi aminteai ca la anu vei pleca definitiv in Italia? Hmmm....oricum si daca vei placa si daca nu...tot surioara mea vei ramane sh orice distanta, oricat de mare nu ne va putea desparti...ca doar vorba aia, noi suntem "gemenele". Mai sti cand la nunta ne-a confundat toata lumea? sau pe strada cand au zis aia 2 "uite ce geme faine" :)). Mi s-a parut ciudat mereu cand zicea lumea ca semanam parca am fi gemene pt k parerea mea e k nu semanam deloc:))...dar sincera sa fiu imi place ft mult sa zica lumea ca semanam atat de bine pt ca mereu ti-am admirat frumusetea si naturaletea ta. Merau ai fost alaturi de mine, daca plangeam, plangeai alaturi de mine, daca radeam, radeam impreuna...cred k esti singra care stie cam cele mai multe chestii din viata mea...inafara de Puffy:X...saracutul...vezi? sh cand l-am pierdut ai fols alaturi de mine si m-ai consolat...am plans impreuna. Oricum orice s-ar intampla in viitor caci este asa imprevizibil, o sa ramai sor'mea...de fapt...o sa ramai mai mult decat o simpla sora de-amea...caci gandim la fel, actionam la fel...practic...suntem aproape una si aceiasi, 2 jumatati.

Un prieten bun si devotat

   Totul a inceput de cand eram mica, caci mereu mi-am dorit un prieten cu care sa pot sta in fiecare zi si cu care sa ma joc. Mi-am dorit un sufletel care sa fie al meu, de care sa am grija. Dorinta mi s-a implinit si mi-am cumparat un papagal, cel mai micut si amarat din cusca plina de fel si fel papagali. Ajunsa cu el acasa ma uitam la acesta ca la o minunatie. Incercam sa inteleg cum poate sa existe o asemenea fiinta perfecta! 

   Anii au trecut, el imbatranea dar nu s-a vazut asta nicodata, el era intotdeauna prietenos, curios, curajos si jucaus de parca anii nu isi lasau amprenta asupra lui. Cand ma apasa ceva pe suflet, stiind ca nu va spune la nimeni ii povesteam...chiar daca intelegea sau nu si chiar daca nu ma ajuta ma facea sa ma simt mai bine ca ma asculta cu atata atentie (asa mi se parea intotdeauna) l-am iubit enorm si sunt sigura ca si el pe mine. Ma durea cand plecam in concursuri de inot si ca nu il voi vedea insa mereu luam poze cu el la mine, ma uitam si il simteam aproape. Imi era unul dintre cei mai apropiati prieteni, chiar daca ma enerva si il certam sau ma suparam pe el il iertam in urmatoarea secunda. 

   "Mai devreme sau ma tarziu se va intampla totusi"-aceste cuvinte le auzeam deseori de la oameni...acestea incercau sa-mi arate ca va veni o zi negra in care imi voi pierde cel mai bun prieten. Nu le dadeam crezare...intotdeauna ziceam ca "ziua aceia sa intarzie cat mai mult" fara sa vad cat timp a trecut. Desi parca mereu era tanar, fara urme de batranete, acestea au aparut totusi intr-un moment foarte greu mie. Am inceput liceul bucuroasa fara sa stiu cat de grea poate fii viata de licean, nu datorita scolii ci datorita scolii vietii. Imi era foarte greu, mereu apareau probleme in viata mea, eu ma duceam si ii povesteam "prietenului" meu Puffy prin tot ceea ce treceam. Vrand, nevrand vremea de "mai devreme sau mai tarziu" veni, in data de 2 spre 3 ianuarie 2011 cand mi-am pierdut cel mai bun, devotat si confident prieten. Cu o zi inainte se simtea foarte rau, durandu-l un piciorus. M-am trezit a 2-a zi de dimineata foarte speriata, simtind ca s-a int ceva...m-am indreptat spre cusca lui dar aceasta...era goala. L-am vazut pe tatal meu inlacrimat si am stiut ce s-a intamplat...m-am dus si l-am imbratisat si m-a bufnit plansul. Deci ziua neagra sosi, si odata cu ea, lacrimi, durere si suspine. Il am in gradina mea din fata blocului unde ma uit si imi amintesc de toate lucrurile pe care le-am trait impreuna desi nu le voi uita oricum...


  Vorbe spuse in soapte, suflete ce suspina, o zi si o noapte dureroasa, crezi k cerul va disparea si incetezi sa speri...si plangi ca si consolare pt pierderea unui suflet drag