Un prieten bun si devotat

   Totul a inceput de cand eram mica, caci mereu mi-am dorit un prieten cu care sa pot sta in fiecare zi si cu care sa ma joc. Mi-am dorit un sufletel care sa fie al meu, de care sa am grija. Dorinta mi s-a implinit si mi-am cumparat un papagal, cel mai micut si amarat din cusca plina de fel si fel papagali. Ajunsa cu el acasa ma uitam la acesta ca la o minunatie. Incercam sa inteleg cum poate sa existe o asemenea fiinta perfecta! 

   Anii au trecut, el imbatranea dar nu s-a vazut asta nicodata, el era intotdeauna prietenos, curios, curajos si jucaus de parca anii nu isi lasau amprenta asupra lui. Cand ma apasa ceva pe suflet, stiind ca nu va spune la nimeni ii povesteam...chiar daca intelegea sau nu si chiar daca nu ma ajuta ma facea sa ma simt mai bine ca ma asculta cu atata atentie (asa mi se parea intotdeauna) l-am iubit enorm si sunt sigura ca si el pe mine. Ma durea cand plecam in concursuri de inot si ca nu il voi vedea insa mereu luam poze cu el la mine, ma uitam si il simteam aproape. Imi era unul dintre cei mai apropiati prieteni, chiar daca ma enerva si il certam sau ma suparam pe el il iertam in urmatoarea secunda. 

   "Mai devreme sau ma tarziu se va intampla totusi"-aceste cuvinte le auzeam deseori de la oameni...acestea incercau sa-mi arate ca va veni o zi negra in care imi voi pierde cel mai bun prieten. Nu le dadeam crezare...intotdeauna ziceam ca "ziua aceia sa intarzie cat mai mult" fara sa vad cat timp a trecut. Desi parca mereu era tanar, fara urme de batranete, acestea au aparut totusi intr-un moment foarte greu mie. Am inceput liceul bucuroasa fara sa stiu cat de grea poate fii viata de licean, nu datorita scolii ci datorita scolii vietii. Imi era foarte greu, mereu apareau probleme in viata mea, eu ma duceam si ii povesteam "prietenului" meu Puffy prin tot ceea ce treceam. Vrand, nevrand vremea de "mai devreme sau mai tarziu" veni, in data de 2 spre 3 ianuarie 2011 cand mi-am pierdut cel mai bun, devotat si confident prieten. Cu o zi inainte se simtea foarte rau, durandu-l un piciorus. M-am trezit a 2-a zi de dimineata foarte speriata, simtind ca s-a int ceva...m-am indreptat spre cusca lui dar aceasta...era goala. L-am vazut pe tatal meu inlacrimat si am stiut ce s-a intamplat...m-am dus si l-am imbratisat si m-a bufnit plansul. Deci ziua neagra sosi, si odata cu ea, lacrimi, durere si suspine. Il am in gradina mea din fata blocului unde ma uit si imi amintesc de toate lucrurile pe care le-am trait impreuna desi nu le voi uita oricum...


  Vorbe spuse in soapte, suflete ce suspina, o zi si o noapte dureroasa, crezi k cerul va disparea si incetezi sa speri...si plangi ca si consolare pt pierderea unui suflet drag