Impreuna

Si...impreuna putem reusi orice;
Tot ce trebuie sa faci e sa ma ti de mana
Si sa nu-mi dai drumul
Pana cand tot raul trece.


Vreau sa simt ca esti langa mine
Si ca esti gata sa trecem prin orice,
Ca ma vei sprijini mereu
Si ca vei fi acolo intotdeauna...


Eu voi face orice-mi ceri,
Fara sa astept lucruri in schimb,
Fara sa cer ceva 
Si te voi iubi neconditionat.


Sa nu-mi dai drumul la mana
Orice ar fi si oricat de rau ar fi,
Sa nu ma lasi niciodata sa cad ...

Prima

Prima rasuflare, prima oara cand am deschis ochii,
Prima oara cand am vazut lumina orbitoare,
Prima oara in care am plans; 

Prima zi din viata mea, prima!


Prima oara cand cineva m-a luat in brate,
Si mi-a soptit cuvinte pline de dragoste la ureche;
Prima zi cu soare din acea luna,
Prima oara in care am inceput sa traiesc.


Acea "prima zi" este de neuitat
Ai totusi de neamintit...
Dar...ai mei si-o amintesc perfect, ca si cum ar fi fost ieri...
Emotiile prin care au trecut, stresul...totul...
Totul apartine acelei zile in care eu m-am nascut
Si le-am implinit un vis al parintilor mei.

O mie

O mie de vise care vrei la se aduci la realitate,
O mie de sanse pe care le ratezi asteptand altele,
O mie de ganduri care iti dau tarcoale,
O mie de soapte pe care le ignori,
O mie de lacrimi varsate inzadar, 
O mie de bucurii care le lasi sa treaca pe langa,
O mie de intrebari fara raspuns,
O mie de oameni care pretind ca te inteleg,
O mie de regrete care te doboara,
O mie de sperante spulberate,
O mie de nopti pierdute degeaba,
O mie de cosmaruri care nu te lasa sa speri,
O mie de suflete care asteapta sa fie intelese,
O mie de dureri ce nu se sfarsesc,
O mie de daruri care nu se cumpara,
O mie de replici pentru o mie de probleme,
O mie de dorinte fara impliniri,
O mie de raniti in urma dragostei,
O mie de meleaguri nestrabatute,
O mie de piedici la tot pasul,
O mie de critici care dor,
O mie de judecati ce nu se mai termina,
O mie de maini intinse care cauta ajutor,
O mie de ochi ce varsa lacrimi amare,
O mie de rasete care alunga tot ce este rau,
O mie de locuri cu amintiri bune si rele,
O mie de asteptari zadarnice,
O mie de neajutorati abandonati, 
O mie de versuri de exprimat ce simti,
O mie de lucruri de spus...

   Intr-un aeroport astepta o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Ca sa treaca mai repede timpul, si-a cumparat un pachet de biscuiti si o carte. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajul langa ea si a inceput sa citeasca. La un moment dat s-a intors pentru a lua un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca, la mica distanta, era asezat un domn care citea un ziar si care, fara sa ceara permisiunea, a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze domnului ca are un comportament nepotrivit. Dar, pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unu, facand-o pe tanara se se simta nemultumita si agasata. Cand a luat din pachet penultimul biscuit ea s-a intrebat plina de resentimente: "Oare indrazneste sa-l ia si pe ultimul?". Barbatul a luat intradevar si ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit, cu un zambet cald, o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al saliide asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si, spre mirarea si surprinderea ei, a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul si pe care ea il condamnase pentru lipsa lui de bun simt. El a impartit plin de bunatate chiar si ultimul biscuit pe care il avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.
   Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? De cate ori i-am blamat pe ceilalti pentru greselile pe care noi le-am facut, fara ca macar sa fim constienti de ele? Ar fi mai bine ca inainte de a ne grabi sa-i judecam pe altii, sa privim cu atentie in jur si, mai ales, in sufletul nostru!


Aceasta povestioara am citit-o din revista scolii "Gazeta de Antipa" si m-a pus pe ganduri...sper ca si pe voi sa va puna pe ganduri :)

O persoana...

O persoana care pare puternica,

Dar de fapt abea isi stapaneste lacrimile,  

O persoana care poate parea dura,

Dar care este incredibil de sensibila,

O peroana care mereu este zambitoare,

Dar care de fapt sufera in adancul ei.

O persoana care se ascunde si,

Atunci cand nu o vede nimeni plange,

O persoana care spune unele lucruri cateodata dure,

Dar totusi regreta nespus acest lucru,

O persoana care se ascunde sub un zambet,

Si in sufletul ei este o furtuna incontrolabila,

 

O persoana care cand este fericita,

Toul este insorit in sufletul si in jurul ei,

O persoana care iubeste in felul ei,

Chiar daca nu arata mereu,

O persoana care tanjeste dupa putina afectiune,

Din partea tuturor celor dragi.

O persoana sincera, dar totusi mincinoasa,

O persoana care nu regreta nimic 

Si totusi, ar da timpul inapoi daca ar putea,

O persoana cuminte, dar totusi rebela,

O persoana care este ea insusi, care sunt chiar eu.

Stau si ma intreb
Durerea si suferinta se va termina?                                    
Sau deabia a inceput?
Stau ore in sir si ma gandesc la lumea asta,
Ca ar fi mai bine sa lasam totul in urma,
Sa incepem o noua viata,
Sa nu ne mai pese de nimeni si de nimic,
Iar suferinta sa se sfarseasca.                                                    

Stau si privesc afara cum ploua,
Cum picurii ating pamantul si il uda,
Cum animalele se ascund de ea,

Probabil asa ne ascundem si noi                                                    
Cand ne lovim de probleme,
Cand nu mai avem cale de intoarcere,
Atunci ma intreb "cine o fi de vina?"

Ma gandesc ca poate asa este viata facuta,
Sa ai parte si de probleme,
Dar...mi-am dat seama ca noi le cream,
Ca noi suntem de vina,
Ca trebuia sa lasam totul asa cum este, neatins,
Ca nu trebuia sa exploatam fiecare lucru din jur.

Cine suntem si ce vrem cu adevarat?

Fiecare om este trimis pe pământ pentru un anumit motiv şi scop.

    Lumea este falsă, purtând mai multe maşti şi încercând să fie altcineva pentru a fi pe plac celorlalţi însă în acest fel se încurcă pe ei înşişi uitând de cine sunt ei cu adevarat şi de ceea ce îşi doresc. În unele momente în care încep să se piarda şi să nu se mai cunoască se întreabă „ Cine sunt?” şi încearcă să găsească răspunsuri care se găsesc greu trăind mereu alte „personaje”. Oamenii sunt ca nişte actori care mereu interpretează alte roluri, mereu încearcă să pară perfecţi în faţa altora, încearcă să-şi ascundă defectele care nu fac altceva decât să îi deosebească de alţii, să demnonstreze că sunt unici.  

    Când eşti faţă în faţă cu tine însuţi, sincer, neavând nici o masca, nevrând să te minţi singur, atunci poţi spune cu adevarat cine eşti, atunci îţi poţi pune fel şi fel de întrebări la care să-ţi răspunzi sincer.

    După părerea mea fiecare om ar trebui să fie cine este cu adevărat şi nu cine şi-ar dori pentru a nu fi nevoiţi să ajungă să se întrebe „Cine sunt şi ce vreau eu de fapt?”; să incerce să fie naturali, să nu-şi estompeze defectele şi să încerce să preţuiască orice clipă şi orice lucru neânsemnat pe care îl au căci acela poate dispărea şi numai dupa aceea îşi vor da seama ce a însemnat  de fapt acel lucru pentru ei.